Analiză a incidenței prescripției dreptului de a obține executarea silită, după sesizarea executorului judecătoresc (în cursul executării silite). Suspendarea cursului acestei prescripții. Condiții

Rezumat: Ideea prezentului articol a plecat de la intenția de a ne apleca cu o analiză asupra unui incident care se ivește în cursul etapei executării silite, situație de o mare importanță practică, credem noi, prin însăși efectele generate, și anume – prescripția dreptului de a obține executarea silită, prescripție care ar interveni însă după sesizarea executorului judecătoresc, în cursul executării silite.

De asemenea, la fel de interesant ca și analiza, am considerat a fi momentul de la care această prescripție începe să curgă, condițiile pentru ca aceasta să poată fi suspendată și marcarea acestui moment printr-un act emis de către executorul judecătoresc (condiție obligatorie, din punctul nostru de vedere), precum și corelarea disp. 703 alin.1 pct. 2 cu disp. art. 708 alin. 1 pct. 3 C.pr.civ., o situație interesantă, deopotrivă pentru practicieni (instanțele de executare, executori judecătorești, avocați), cât mai ales și pentru părțile implicate (debitor/creditor), efectele operării unei astfel de prescripții fiind de impact major în aceasta etapă a executării silite.

Cuvinte-cheie: prescripția dreptului de a obține executarea silită, suspendare curs prescripție, întrerupere curs prescripție, lipsă bunuri debitor, imposibilitatea valorificării bunurilor debitorului, emitere proces-verbal de către executorul judecătoresc.

Analiza din cadrul prezentului articol se raportează, în principal, la incidența și aplicarea următoarelor texte de lege:

– art. 708, alin. 1, pct. 3 C.pr. civ. – “Cursul prescripţiei se suspendă: cât timp debitorul nu are bunuri urmăribile sau care nu au putut fi valorificate ori îşi sustrage veniturile şi bunurile de la urmărire”;

– art. 703, alin. 1, pct. 2 C.pr.civ. – “Executarea silită încetează dacă: nu mai poate fi efectuată ori continuată din cauza lipsei de bunuri urmăribile sau a imposibilităţii de valorificare a unor astfel de bunuri;

– art. 709, alin. 1, pct. 4 C.pr.civ. – “Cursul prescripţiei se întrerupe: pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare”.

Pornim analiza propusă din perspectiva aspectelor antemenționate, în ordinea firească (cronologică) a diferitelor momente din cadrul etapei executării silite. Astfel: creditorul sesizează executorul judecătoresc cu o cerere de executare silită; fară nici un dubiu, de la acest moment prescripția dreptului de a obține executarea silită este întreruptă, temeiul fiind în acest punct – art. 709, alin. 1, pct. 2 C.pr.civ.

Executarea silită își urmează cursul firesc, de la acest moment, pe parcursul executării silite însă, extrem de important, va începe să curgă câte un nou termen de prescripție a dreptului de a obține executarea silită care se va raporta la fiecare ultim act de executare (întreruptiv de prescripție) emis de către executorul judecătoresc[1].

Acest aspect reiese oricum fără dubiu din formularea textului de la art. 709 alin. 1, pct. 4 C.pr.civ., și anume ipoteza întreruperii prescripției “pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare”…

Desigur că, aceste termene de prescripție a dreptului de a obține (în continuare) executarea silită, și care se nasc și încep să curgă în această etapă, în raport de fiecare ultim act de executare emis de către executorul judecătoresc, pot să fie suspendate sau evident întrerupte, așa cum vom analiza în cele ce urmează.

De aici intervine esența analizei incidenței și efectelor acestei instituții din etapa executării silite (prescripția dreptului de a obține în continuare executarea silită), incident de mare impact asupra drepturilor creditorului, acesta din urmă putând avea la un moment dat “paralizată” executarea silită pe care a demarat-o.

În raport de textul de lege amintit anterior, oricât de interesant ar părea la o prima lectură, se pare ca legiuitorul, într-un raționament care până la urmă face sens, a avut în vedere faptul că deși prescripția dreptului de a obține executarea silită este întreruptă în prima etapă, cum este și firesc –  o dată cu sesizarea executorului judecătoresc (art. 709, alin. 1 pct. 2 C.pr.civ.), creditorul nu este din acest moment complet la “adăpost”, câtă vreme ulterior însă sesizării executorului judecătoresc, vor curge noi termene de prescripție, și care la rândul lor pot sau nu să fie suspendate. Astfel, pe parcursul procedurii execuționale, poate interveni prescripția dreptului de a obține (în continuare) executarea silită, in condițiile în care, așa cum am precizat deja, fiecare întrerupere (prin emiterea unui nou act de executare), nu face altceva decât să determine începerea unui nou termen de prescripție, și tot așa în continuare la fiecare act de executare emis (în termen) de către executorul judecătoresc.

O prima întrebare, care s-ar pune în acest punct, ar putea fi: ce înseamnă însă, în concret, “un act de executare” apt a întrerupe termenul de prescripție pentru a curge unul nou, în accepțiunea legiuitorului..?

Opiniile sunt împărțite între practicieni, din punctul nostru de vedere, și în raport de cum se cristalizează orientarea jurisprudențială[2] răspunsul la această primă întrebare ar trebui să se regăsească în textul art. 656 C.pr.civ., care prevede faptul că în îndeplinirea atribuțiilor și îndatoririlor sale, executorul judecătoresc va întocmi: “încheieri, procese-verbale și alte acte de procedură cu formele și în termenele prevăzute de lege”. Astfel, în mod cert emiterea unei încheieri, sau a unui proces-verbal vor întrerupe termenele de prescripție, iar categoria altor “acte de procedură”, deși într-adevăr pare prea generală, credem că poate cuprinde și alte acte emise de către executorul judecătoresc în îndeplinirea atribuțiilor specifice, cu condiția să poată genera efecte specifice activității executării silite. Altminteri, spre exemplu, o simplă interogare a debitorului cu privire la existența unor noi conturi/bunuri, sau emiterea unei simple adrese către o instituție, nu considerăm că se încadrează în categoria “actelor de executare” apte să întrerupă cursul prescripției, așa cum legiuitorul s-ar părea că a înțeles să reglementeze acest aspect.

Mergând mai departe cu analiza, există în acest punct două ipoteze care se ivesc în practică: