Executarea Silită

I. Dispoziții generale:

1. Îndeplinirea obligațiilor din titlul executoriu:

Dacă debitorul nu-și respectă voluntar obligația, aceasta se realizează prin executare silită, demarată la sesizarea executorului, cu excepția cazului în care o lege specială prevede altă procedură.

Executarea silită poate implica una sau mai multe măsuri: sechestrul, poprirea, vânzarea bunurilor mobile/imobile, până la satisfacerea integrală a dreptului consemnat în titlul executoriu, incluzând dobânzile, penalitățile și cheltuieli de executare.

Pentru obligații de a face, precum modificări în registre, autorizații, eliberarea de certificate sau predarea de documente, persoana îndreptățită poate obține rezultatul direct, fără intervenția executorului, dacă legea nu prevede altfel. În caz de refuz, creditorul poate formula cerere de executare silită.

Statul, prin autoritățile sale, are obligația de a asigura executarea promptă și eficientă a hotărârilor și titlurilor executorii; refuzul conduce la dreptul la repararea integrală a prejudiciului.

2. Rolul activ al executorului judecătoresc:

Pe parcursul executării, executorul are un rol activ și trebuie să utilizeze toate mijloacele legale pentru realizarea rapidă și completă a obligațiilor prevăzute în titlul executoriu, respectând drepturile părților și cadrul legal.

Dacă executorul consideră necesar pentru executare, poate solicita debitorului, în scris, clarificări despre veniturile și bunurile sale (inclusiv cele deținute în coproprietate), să indice locația acestora și să prezinte posibilități de executare voluntară, subliniind consecințele refuzului. Debitorul va fi informat și despre costurile estimate ale executării.

Refuzul nejustificat de a colabora sau furnizarea deliberată de informații incomplete atrage răspunderea debitorului pentru daune și aplicarea de sancțiuni.

3. Obligațiile susceptibile de executare silită:

Următoarele obligații pot să fie executate silit:

• • plata unei sume de bani, predarea unui bun sau a folosinței acestuia;
  • demolarea unei construcții, plantății ori altor lucrări;
  • predarea minorului, stabilirea domiciliului acestuia, vizitarea, etc.;
  • alte obligații prevăzute în titlul executoriu.

Dacă titlul executoriu prevede accesorii (dobânzi, penalități), dar nu precizează valoarea, executorul le va calcula conform legii.

La cererea creditorului, executorul poate actualiza valoarea principală aferentă inflației, dacă titlul nu oferă alt criteriu, de la data la care hotărârea a devenit executorie până la plata efectivă.

Dacă titlul nu menționează accesorii, dar acestea se cuvin conform prevederilor legale, instanța de executare le va stabili la cererea creditorului prin încheiere, cu citarea părților.

II. Titlul executoriu:

Sunt hotărâri executorii:

1. 1. hotărârile date în apel, dacă prin lege nu se prevede altfel;
   2. hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, ori cele în legătură cu care părţile au convenit să exercite direct recursul;

Sunt hotărâri definitive:

1. 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului;
   2. hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, neatacate cu recurs;
   3. hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel;
   4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs;
   5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii;
   6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

Hotărârile devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării.

Pot fi puse în executare hotărârile arbitrale, chiar dacă sunt atacate cu acţiunea în anulare, precum şi alte hotărâri ale organelor cu atribuţii jurisdicţionale rămase definitive, ca urmare a neatacării lor în faţa instanţei judecătoreşti competente.

Titlurile executorii europene cu privire la care dreptul Uniunii Europene nu cere recunoaşterea prealabilă în statul membru în care se va face executarea sunt executorii de drept, fără nici o altă formalitate prealabilă.

Punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti care constituie titlu executoriu se face pe riscul creditorului dacă hotărârea poate fi atacată cu apel sau recurs; dacă titlul este ulterior modificat ori desfiinţat, creditorul va fi ţinut, în condiţiile legii, să îl repună pe debitor în drepturile sale, în tot sau în parte, după caz.

Actul autentificat de notarul public care constată o creanţă certă, lichidă şi exigibilă constituie titlu executoriu. În lipsa originalului, titlul executoriu îl poate constitui duplicatul sau copia legalizată de pe exemplarul din arhiva notarului public.

Cambia, biletul la ordin şi cecul, precum şi alte titluri de credit constituie titluri executorii, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute în legea specială.

Înscrisurile sub semnătură privată sunt titluri executorii, numai dacă sunt înregistrate în registrele publice, în cazurile şi condiţiile anume prevăzute de lege. 

Sunt, de asemenea, titluri executorii şi pot fi puse în executare silită:

1. 1. încheierile şi procesele-verbale întocmite de executorii judecătoreşti care, potrivit legii, constituie titluri executorii;
   2. înscrisurile autentice, în cazurile prevăzute de lege;
   3. titlurile executorii notariale emise în condiţiile prevăzute de lege;
   4. titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaşte putere executorie.

III. Instanța de executare:

Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe. Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului. Dacă domiciliul sau sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află domiciliul sau sediul creditorului. Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenței instanței de executare.

IV. Executorul judecătoresc:

Executorul judecătoresc este entitatea desemnată să pună în executare hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii. În cazul în care bunurile urmăribile se află în circumscripțiile mai multor curți de apel, oricare dintre executorii judecătorești care funcționează pe lângă una dintre acestea este competent să realizeze executarea. Executorul judecătoresc rămâne competent să continue executarea silită chiar dacă după începerea executării debitorul și-a schimbat domiciliul sau sediul.

V. Prescripția dreptului de a obține executarea silită:

Dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia drepturilor reale, termenul de prescripție este de 10 ani. Termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită. În cazul hotărârilor judecătorești și arbitrale, termenul de prescripție începe să curgă de la data rămânerii lor definitive.

Prescripția nu operează de plin drept, ci numai la cererea persoanei interesate. După împlinirea termenului de prescripție, creditorul poate cere repunerea în acest termen numai dacă a fost împiedicat să ceară executarea datorită unor motive temeinice. Cererea de repunere în termen se introduce la instanța de executare competentă, în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării. Judecata cererii se face cu citarea părților, prin hotărâre supusă numai apelului, potrivit dreptului comun. Dacă cererea de repunere în termen a fost admisă, creditorul poate formula cerere de executare silită în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

VI. Depunerea cu afectaţiune specială

Este o procedură specială prevăzută de Codul de procedură civilă, care permite debitorului sau terţului garant să obţină desfiinţarea măsurilor asigurătorii sau de executare, prin consemnarea la dispoziţia executorului judecătoresc a întregii sume datorate, inclusiv accesoriile şi cheltuielile de executare. Această măsură poate fi aplicată până la adjudecarea bunurilor scoase la vânzare silită. 

VII. Poprirea

Este o formă de executare silită prin care se pot urmări sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale datorate debitorului ori deţinute în numele său de o a treia persoană. Poprirea se înfiinţează fără somaţie, în baza încheierii de încuviinţare a executării, prin adresă comunicată terţului poprit, împreună cu încheierea de încuviinţare a executării sau un certificat privind soluţia pronunţată în dosar.

Este important de menţionat, faptul că anumite sume nu sunt supuse executării silite prin poprire, printre care se numără sumele destinate unei afectaţiuni speciale prevăzute de lege şi asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziţie, sumele reprezentând credite nerambursabile ori finanţări primite de la instituţii sau organizaţii naţionale şi internaţionale pentru derularea unor programe ori proiecte, precum şi sumele aferente plăţii drepturilor salariale viitoare, pe o perioadă de 3 luni de la data înfiinţării popriri.

În cazul în care debitorul doreşte să obţină desfiinţarea măsurilor de executare, el poate depune la unitatea prevăzută de lege, la dispoziţia executorului judecătoresc, întreaga valoare a creanţei, cu toate accesoriile şi cheltuielile de executare, şi să depună dovada de consemnare la executorul judecătoresc. În urma admiterii cererii, executorul judecătoresc va dispune desfiinţarea măsurilor de executare şi, dacă nu există opoziţie, va elibera suma în mâinile creditorului.

VIII. Sechestrarea bunurilor mobile:

Dacă debitorul nu plătește suma datorată în termen de o zi de la comunicarea somației, executorul judecătoresc poate proceda la sechestrarea bunurilor mobile urmăribile ale debitorului, chiar dacă acestea sunt deținute de un terț. În cazul în care terțul recunoaște că bunurile aparțin debitorului, este obligat să declare dacă le deține în temeiul vreunui titlu și să înmâneze executorului o copie certificată a acestuia.     

Dacă terțul nu recunoaște că bunurile aparțin debitorului, dar creditorul face dovada acestui fapt, instanța de executare poate autoriza executorul să continue aplicarea sechestrului.

În cazul în care există pericolul ca debitorul sau terțul deținător să înstrăineze, să substituie ori să deterioreze bunurile sechestrate, executorul judecătoresc va proceda la sigilarea sau la ridicarea lor. Dacă debitorul sau terțul deținător refuză să primească în depozit bunurile sau nu este prezent la aplicarea sechestrului, executorul judecătoresc poate da în păstrare bunurile sechestrate unui administrator-sechestru, numit cu precădere dintre persoanele desemnate de creditor.

IX. Valorificarea bunurilor sechestrate:

Dacă în termen de 15 zile de la aplicarea sechestrului nu au fost plătite suma datorată, toate accesoriile și cheltuielile de executare, executorul judecătoresc va proceda la valorificarea bunurilor sechestrate prin vânzare la licitație publică, vânzare directă sau prin alte modalități admise de lege. Cu toate acestea, vânzarea se va putea face de îndată ce bunurile au fost sechestrate, dacă acestea sunt supuse pieirii, degradării, alterării sau deprecierii ori dacă păstrarea lor ar prilejui cheltuieli disproporționat de mari în raport cu valoarea lor.

Executorul judecătoresc, cu acordul creditorului, poate să îi încuviințeze debitorului să procedeze el însuși la valorificarea bunurilor sechestrate. În acest caz, debitorul este obligat să îl informeze în scris pe executor despre ofertele primite, indicând, după caz, numele sau denumirea și adresa potențialului cumpărător, precum și termenul în care acesta din urmă se angajează să consemneze prețul propus.

X. Vânzarea silită:

În lipsa acordului părților sau dacă vânzarea directă ori amiabilă nu se realizează, executorul judecătoresc va proceda la vânzarea prin licitație publică a bunurilor sechestrate. Fiecare adjudecatar va primi un certificat de adjudecare, care constituie dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor vândute. În cazul titlurilor de valoare nominative, adjudecatarul va putea obține transferul acestora pe numele său, în temeiul certificatului de adjudecare.

În cadrul procedurii de executare silită, anumite bunuri sunt protejate prin lege și nu pot fi urmărite pentru acoperirea datoriilor debitorului. Aceste bunuri sunt denumite „bunurii neurmăribile”.

 XI. Urmărirea silită imobiliară:

 Sunt supuse urmăririi silite imobiliare bunurile imobile. Pot forma obiectul urmăririi silite imobiliare şi dreptul de uzufruct asupra unui imobil, precum şi dreptul de superficie.

 Dreptul de servitute poate fi urmărit silit numai odată cu fondul dominant căruia îi profită. Nu sunt supuse urmăririi silite imobilele declarate neurmăribile în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.

 În cazul titlurilor executorii privitoare la creanţe a căror valoare nu depăşeşte 10.000 lei, vânzarea bunurilor imobile ale debitorului poate fi făcută numai dacă acesta nu are alte bunuri urmăribile sau dacă are bunuri urmăribile, dar nu pot fi valorificate. Refuzul nejustificat al debitorului de a furniza executorului judecătoresc informaţiile, lămuririle şi dovezile necesare, precum şi furnizarea cu rea-credinţă de informaţii incomplete în legătură cu existenţa şi valoarea unor bunuri mobile ori a unor venituri de natură a fi valorificate în vederea acoperirii integrale a creanţei permit declanşarea urmăririi silite imobiliare chiar dacă valoarea creanţei nu depăşeşte 10.000 lei.

Urmărirea imobilelor înscrise în cartea funciară se face pe imobile în întregimea lor. Se pot urmări în mod separat construcţiile ce formează o proprietate distinctă de sol, drepturile privitoare la proprietatea pe tronsoane, pe etaje sau pe apartamente, precum şi orice alte drepturi privitoare la bunuri pe care legea le declară imobile. Sunt supuse urmăririi silite, odată cu imobilul înscris în cartea funciară, şi orice alte lucrări autonome sau adăugate, potrivit Codului civil, chiar dacă acestea din urmă nu sunt înscrise în cartea funciară la data începerii urmăririi.

Urmărirea silită imobiliară se întinde de plin drept şi asupra bunurilor accesorii imobilului, prevăzute de Codul civil, precum şi asupra fructelor şi veniturilor acestuia.

Bunurile accesorii nu pot fi urmărite decât odată cu imobilul.

XII. Scoaterea în vânzare a imobilului:

 Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării debitorul nu plăteşte datoria, executorul judecătoresc va începe procedura de vânzare.

Executorul judecătoresc va stabili de îndată, prin încheiere, valoarea de circulaţie a imobilului, raportată la preţul mediu de piaţă din localitatea respectivă, şi o va comunica părţilor.

La cererea părţilor interesate sau în cazul în care nu poate proceda el însuşi la evaluare, executorul judecătoresc va numi un expert care să stabilească valoarea de circulaţie a imobilului.

Refuzul debitorului de a permite accesul expertului în imobil în vederea evaluării nu împiedică evaluarea, urmând să se ia în considerare înscrisurile depuse la dosarul de executare, precum şi orice alte date sau informaţii disponibile, inclusiv cele obţinute de executor pe baza demersurilor întreprinse.

XIII. Punerea în vânzare:

 În termen de 5 zile de la stabilirea preţului imobilului, executorul va fixa, prin încheiere definitivă, termenul pentru vânzarea imobilului, ce va fi adus la cunoştinţa publică prin publicaţii de vânzare.

XIV. Licitaţia şi adjudecarea imobilului:

Vânzarea se face la sediul organului de executare sau al instanţei de executare ori la locul unde este situat imobilul sau în orice alt loc, dacă se consideră că este mai potrivit pentru buna valorificare a acestuia. Vânzarea se poate efectua şi la sediul primăriei în raza căreia este situat imobilul.

Persoanele care vor să cumpere imobilul la licitaţie sunt obligate să depună la unitatea prevăzută de lege, la dispoziţia executorului judecătoresc, o garanţie reprezentând 10% din preţul de începere a licitaţiei pentru termenul respectiv. Dovada consemnării va fi ataşată ofertei de cumpărare ce va cuprinde preţul oferit şi condiţiile de plată. Termenul-limită pentru depunerea ofertei de cumpărare însoţite de dovada consemnării este ziua premergătoare licitaţiei, cu excepţia ofertelor de cumpărare cel puţin egale cu preţul de începere a licitaţiei, care pot fi depuse inclusiv în ziua licitaţiei.

XV. Efectuarea licitaţiei:

Licitaţia se va ţine separat pentru fiecare imobil.

Vânzarea la licitaţie se face în mod public. Ea începe prin citirea de către executor a publicaţiei de vânzare şi a ofertelor primite până la acea dată.

Dacă mai multe imobile înscrise în diferite cărţi funciare sunt grevate cu aceeaşi ipotecă sau imobilul este compus din mai multe parcele, executorul judecătoresc va putea dispune, la cererea debitorului sau a creditorului urmăritor, ca vânzarea să se facă în acelaşi timp pentru mai multe imobile sau separat pentru fiecare parcelă în parte.  Executorul judecătoresc va putea dispune ca vânzarea să se facă separat pentru o parte determinată din imobil, după efectuarea operaţiunii de dezmembrare a imobilului în cartea funciară, dacă această parte nu este suficient individualizată.

În cazul când imobilele sau parcelele se vând separat, ordinea vânzării lor va fi arătată de debitor, iar în lipsa unei asemenea menţiuni, va fi stabilită de executor.

Executorul va oferi apoi spre vânzare imobilul, prin 3 strigări succesive, la intervale de timp care să permită opţiuni şi supralicitări, pornind de la preţul oferit care este mai mare decât cel la care s-a făcut evaluarea, sau, în lipsa unei asemenea oferte, chiar de la acest preţ.

Dacă imobilul este grevat de vreun drept de uzufruct, uz, abitaţie sau servitute intabulate ulterior înscrierii vreunei ipoteci, la primul termen de vânzare strigările vor începe de la preţul cel mai mare oferit sau, în lipsă, de la cel fixat în publicaţie.

Dacă din cauza existenţei drepturilor nu s-a putut obţine un preţ suficient pentru acoperirea creanţelor ipotecare înscrise anterior, socotite după datele din cartea funciară, executorul judecătoresc va relua în aceeaşi zi licitaţia pentru vânzarea imobilului liber de acele drepturi.  În acest caz, strigările vor începe de la preţul menţionat în publicaţia de vânzare

În cazul în care nu este oferit nici preţul la care imobilul a fost evaluat, vânzarea se va amâna la un alt termen, de cel mult 30 de zile, pentru care se va face o nouă publicaţie, cu excepţia publicării anunţului într-un ziar de circulaţie naţională sau locală. La acest termen, licitaţia va începe de la preţul de 75% din preţul de pornire al primei licitaţii.  Dacă nu se obţine preţul de începere a licitaţiei şi există cel puţin 2 licitatori, la acelaşi termen, bunul va fi vândut la cel mai mare preţ oferit, dar nu mai puţin de 30% din preţul de pornire al primei licitaţii. Vânzarea se va putea face chiar dacă se prezintă o singură persoană care oferă preţul de la care începe licitaţia. În conţinutul publicaţiei de vânzare întocmite pentru cel de-al doilea termen vor fi inserate, sub sancţiunea nulităţii, toate aceste menţiuni privind modul de stabilire a preţului de adjudecare a imobilului la al doilea termen.

 Dacă nici la a doua licitaţie imobilul nu a fost adjudecat, la cererea creditorului, executorul judecătoresc va putea stabili o nouă licitaţie. La termenul stabilit licitaţia va începe de la preţul de 50% din preţul de pornire al primei licitaţii. Dacă nu se obţine acest preţ şi există cel puţin 2 licitatori, bunul va fi vândut, la acest termen, la cel mai mare preţ oferit, chiar dacă acesta din urmă este mai mic decât valoarea creanţei ori a garanţiei. Vânzarea se va putea face chiar dacă se prezintă o singură persoană care oferă preţul de pornire al acestei licitaţii. În conţinutul publicaţiei de vânzare întocmite pentru cel de-al treilea termen vor fi inserate, sub sancţiunea nulităţii, toate aceste menţiuni privind modul de stabilire a preţului de adjudecare a imobilului la al treilea termen.

Executorul va declara adjudecatar persoana care, la termenul de licitaţie, a oferit preţul de Adjudecatarul imobilului va depune preţul la dispoziţia executorului judecătoresc, în termen de cel mult 30 de zile de la data vânzării, ţinându-se seama de garanţia depusă în contul preţului.

XVI. Executarea silită directă, 

Este o procedură reglementată de Codul de procedură civilă, destinată să asigure realizarea efectivă a obligațiilor stabilite printr-un titlu executoriu, atunci când debitorul nu le îndeplinește de bunăvoie. Aceasta poate include obligații de a da, de a face sau de a nu face, în funcție de natura obligației și de circumstanțele speței în sine.

Modalități de executare silită directă:

Conform prevederilor din Codul de procedură civilă, executarea silită directă poate fi realizată în următoarele modalități:

Predarea silită a bunurilor mobile: Dacă debitorul nu predă un bun mobil determinat în termen de 24 de ore de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării, executorul judecătoresc poate ridica bunul de la debitor sau de la persoana la care se află, punându-l la dispoziția creditorului .

Predarea silită a bunurilor imobile: Dacă debitorul nu predă un imobil în termen de 8 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării, executorul judecătoresc poate evacua debitorul și persoanele care ocupă imobilul fără titlu, punând imobilul la dispoziția creditorului.

Executarea altor obligații de a face sau de a nu face: Dacă debitorul refuză să îndeplinească o obligație de a face sau de a nu face, creditorul poate solicita instanței de executare să-l autorizeze să execute el însuși obligația, pe cheltuiala debitorului

Penalități pentru neexecutare:

Dacă debitorul nu execută obligația în termenul stabilit, instanța de executare poate aplica penalități, care pot fi:

Pentru obligații evaluabile în bani: între 0,1% și 1% pe zi de întârziere, calculat din valoarea obiectului obligației.

Pentru obligații neevaluabile în bani: între 100 și 1.000 lei pe zi de întârziere.

Dacă în termen de 3 luni de la aplicarea penalităților debitorul nu execută obligația, instanța va fixa suma definitivă datorată de debitor .

Obligații de a face cu caracter personal. Pentru obligațiile care implică fapte strict personale ale debitorului, executarea silită directă nu este posibilă; în aceste cazuri, se pot aplica daune cominatorii pentru a determina debitorul să execute obligația.

XVII. Executarea silită a hotărârilor judecătorești și a altor titluri executorii referitoare la minori,

Este reglementată de Cod de Procedură Civilă, începând cu articolul 910.       

Această procedură se aplică în cazurile în care sunt stabilite măsuri privitoare la minori, precum stabilirea locuinței, darea în plasament, înapoierea minorului de către persoana care îl ține fără drept sau exercitarea dreptului de a avea legături personale cu minorul.