Luni - Vineri

9:00 - 17:00

 

Competența teritorială și materială

Executor Judecatoresc > Competența teritorială și materială
a

Biroul nostru este competent să efectueze acte de executare silită în circumscripția Curții de Apel Cluj și astfel toate judecătoriile arondate, cuprinzând ca zone aferente județele: Cluj, Bistrița-Năsăud, Sălaj și Maramureș

Ce are la bază executarea silita?

Hotărârile judecătoreşti şi celelalte titluri executorii se execută de către executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel, astfel:

a) pentru situația urmăririi silite a bunurilor imobile, al urmăririi silite a fructelor prinse de rădăcini şi al executării silite directe imobiliare, executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel unde se află imobilul;

b) pentru situația urmăririi silite a bunurilor mobile şi al executării silite directe mobiliare, executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel unde se află domiciliul ori, după caz, sediul debitorului, sau din circumscripţia curţii de apel unde se află bunurile.

c) poprirea se înfiinţează la cererea creditorului de către un executor judecătoresc al cărui birou se află în circumscripţia curţii de apel unde îşi are domiciliul sau sediul debitorul;

d) în cazul executării silite a obligaţiilor de a face şi a obligaţiilor de a nu face, executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel unde urmează să se facă executarea.

În cazul în care, bunurile mobile sau imobile, se află în circumscripţiile mai multor curţi de apel, oricare dintre executorii judecătoreşti care funcţionează pe lângă una dintre acestea este competent să realizeze executarea, inclusiv cu privire la bunurile urmăribile aflate în raza celorlalte curţi de apel.

 

Notificare a actelor judiciare si extrajudiciare:

Din punct de vedere teritorial, este competent orice executor judecătoresc investit de către partea interesată.

Recuperarea pe cale amiabilă a creanțelor:

Din punct de vedere teritorial, este competent orice executor judecătoresc investit de către partea interesată.

Punerea în aplicare a măsurilor asiguratorii dispuse de către Instanțele de judecată:

În cazul aplicării măsurilor asiguratorii dispuse de către instanţa judecătorească, este competent executorul judecătoresc din circumscripţia curții de apel în a cărei rază teritorială sunt situate sau se află bunurile, în privinţa cărora s-a dispus aplicarea acestei măsuri.

Constatarea de urgență a unor stări de fapt:

Pentru constatarea de urgență  a unei stări de fapt, este competent executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în a cărei rază teritorială se va face constatarea.

Inițierea procedurii ofertei reale, urmate de consemnarea sumei de către debitor - art. 1006 și urm. C.pr.civ.:

Pentru inițierea procedurii și  întocmirea proceselor verbale de constatare, în cazul ofertei reale de plată, este competent executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în care se află domiciliul ori sediul creditorului sau domiciliul ales al acestuia.

Întocmirea potrivit legii a protestului de neplată a cambiilor, biletelor la ordin, precum și a cecurilor:

Pentru această procedură, în vederea dresării protestului de neplată, executorul judecatoresc se va deplasa la locul/adresa indicate in cambie, bilet la ordin sau cec, și le va prezenta pentru plata, chiar în lipsa persoanelor indicate pe instrumentele de plată. Dacă domiciliul acestor persoane nu poate fi găsit, protestul se dresează la judecătoria în a cărei rază teritorială se află locul de plată indicat în cambia, biletul la ordin sau cec, dupa caz.

Biroul nostru vă oferă asistență în proceduri precum: recuperarea creanțelor, predarea silită a bunurilor mobile/imobile, executarea silită a obligațiilor de a face/a nu face, punerea în aplicarea a măsurilor asiguratorii dispuse de către instanță, sau executarea hotărârilor judecătorești referitoare la minori